sâmbătă, 17 decembrie 2011

Ce simtim acum in preajma Craciunului?

Cea mai frumoasa sarbatoare a anului, in care simteam cum totul fremata de rasetele nevinovate ale copiilor, de preparatul tuturor celor traditionale ale noastre romanesti, caci slava Domnului avem preparate bune, de iubirea ce o simteam fata de tot ce ne inconjoara!
Vad in jurul meu tot mai multi oameni preocupati de lipsa acuta a banilor!
Si eu ar trebui sa fiu, dar nu ma mai doboara asta!
Au fost timpuri cand nu reuseam sa fac rost sau faceam rost cu mare greutate pentru a putea cumpara niste medicamente.
Medicamente ce au prelungit un chin!
Cei ce ar fi trebuit sa asigure conform legilor acestei tari acele otravuri gratuit, dadeau din umeri.
Asta numim noi umanitate?
Se zice ca timpul vindeca ranile!
Gresit!
Sapa adanc, totul e sa nu mai apara si altele!
Traim intr-o lume in care cuvantul prieten este un simbol.
Oare de ce?
A ramas acesta numai un cuvant scris in dex?
Cu intelegere, cu un zambet deschis si sincer doresc tuturor celor dragi sarbatori cu sanatate, cu liniste si cu iubire!

vineri, 18 noiembrie 2011

Toamna!


  

Cu pasi repezi strabat in fuga un spatiu neuniform.
Povarnisuri, gropi, obstacole ce se ivesc si pe care trebuie sa le depasesc.
Cata ardoare si cata dorinta de a strabate.
Spre ce?
Ce universuri descoperim?
As vrea sa impartasec celor din jurul meu credinta ca nimic nu este la voia intamplarii, ca fuga aceasta continua dupa bani nu aduce fericirea.
Universul este guvernat de multe alte lucruri despre care poate in treacat ne aruncam o privire, apoi ne continuam implacabil mersul ca si cum am fi roboti.
Din pacate toamna vine.
O toamna a acceptarilor, a iertarilor si a alunecarii spre alt univers.

“Toţi ştim să iubim, căci ne-am născut cu darul acesta. Unii o fac firesc şi spontan bine, dar majoritatea trebuie să o reînveţe, să-şi reamintească cum se iubeşte şi toţi - fără excepţie - au nevoie să ardă pe rugul emoţiilor trecute, să retrăiască unele bucurii şi dureri, prăbuşiri şi recuperări, până ce izbutesc să discearnă firul conducător care există pe urmele fiecărei întâlniri; da, există un fir.”

marți, 27 septembrie 2011

Jumatate de veac!

Nu de singuratate, ci mai degraba de acceptare.
Pasesc cu liniste si cu intelegere.
Nu as putea spune spre ce ma indrept, dar cu siguranta pot afirma ca am acumulat multe.
Multe experiente, multe amintiri care s-au asternut si mai presus de toate ma simt implinita.
Simt ca as putea darui mai mult, as vrea sa fiu perceputa corect mai ales de copiii mei, pe care ii simt schimbati datorita tristetii ce ne-a coplesit o perioada.
Iubesc tot ceea ce ma inconjoara, am incredere ca viata poate fi frumoasa mai departe si daca in cei 50 de ani de existenta am ranit pe cineva, imi cer iertare.

"N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

vineri, 13 mai 2011

Ganduri!

Nimic nu ramane neplatit in viata!
Si acest adevar pe care eu personal l-am ignorat de multe ori mi s-a aratat sub diverse infatisari.
Dar am invatat continuu lectia si as fi vrut sa transmit acest lucru, ca sa nu aiba si altii aceeasi suferinta.
Iubire, respect si ingaduinta.
Nu suntem roboti, facuti dupa acelasi principiu. Nu suntem la fel de dotati toti ( fie intelectual, fie fizic).
Dar fiecare om are ceva bun in el si incerc sa respect asta.
Iubesc tot ce Dumnezeu a creat si transmitand acest sentiment, cred ca se intoarce aceasta iubire si spre mine.
Ingaduinta, ca putem gresi si avem puterea si datoria de a ierta.
" Si parca totul a trecut intr-o singura clipa, desteptandu-ma odata dimineata ceva mai devreme, privind surprins soarele drept in fata: lumina, verdeata. Scapasem de ceva greu, de ceva ucigator. Imi venea sa cant, sa alerg. Nu stiu cum s-a intamplat aceasta. Se coborase ceva in mine, ma napadise ceva.
Si atunci m-am intors."

vineri, 6 mai 2011

Miscare browniana!


Atatea legi ale fizicii cu aplicatie in practica!
Una din ele m-a obsedat cumva si m-a urmarit toata viata!
Ne ciocnim fara sa vrem, uneori eficace, invatam si trecem mai departe!
Alteori ineficace, dar continuam, incercand sa strapungem un zid.
Tine de fiinta noastra sa stim sa renuntam la timp, sau sa continuam a da cu capul in zid mai departe!
Sunt lectii ce ne sunt oferite gratuit, dar noi vrem numai prin stradania proprie sa reusim. Refuzam din mandrie ajutorul cuiva. Refuzam sa acceptam ca bucuria de a darui este si ea o lectie ce ni se ofera.
Sa incercam ca aceasta miscare browniana sa fie insotita de liniste, de izbanzi si de acceptari!


Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...”

vineri, 29 aprilie 2011

Eu, tu, noi!


Cum sa pot uita aceasta zi?
Niste copii, niste adolescente, inocente, care au reusit sa se ia la bataie din cauza unei probleme la matematica!
Care din noi o fi avut dreptate? Dar oare are vreo importanta?
Ne siroiau lacrimile si ne mobilizam si mai mult!
Ne-am jurat ca cea ce se va casatori prima va fi nasa celeilalte.
Si soarta a facut ca sa devenim nasii celor ce pentru noi au fost si vor ramane tot copiii nostri.
Doinita, o sensibilitate, un suflet frumos, daruire si echilibru.
Jan, modelul meu de viata!
Fie ca clepsidra timpului sa nu se opreasca pentru voi impreuna inainte de a implini 100 de ani de existenta, cu aceeasi daruire si iubire ce am vazut-o si admirat-o la voi!


“Când am fost ura am fost mare,
 Dar, astazi, cu desavarsire
 Sunt mare, ca mă simt iubire,
 Sunt mare, căci mă simt uitare.

Esti mare când n-ai indurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ti-este inima iubire,
Când ti-este sufletul iertare.

Stiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viata trecem în nestire,
Dar mangaierea e-n iubire,
De-ar fi restristea cat de mare,
Si inaltarea e-n iertare.”

vineri, 1 aprilie 2011

Aprilie!

Posibil ca o buna perioada sa fi uitat ca vine primavara.
Am trecut azi pe strazi si am simtit mirosul imbietor al pomilor infloriti.
Si mi-am amintit insemnatatea unei crengi de mar, care mi-a schimbat viata, care mi-a adus prima si unica iubire in viata mea!
Sunt anumite cifre care au avut o insemnatate aparte, care meditand imi dau seama de valoarea lor.
Am spus un "DA" in data de 3 aprilie, ce a insemnat o iubire de o viata.
Si roata aceasta se invarte si tot in aprilie cel mai bun prieten al meu are nevoie de toata iubirea si energia noastra a celor dragi pentru a depasi un mare hop.
E cel mai bun lucru ce mi s-a intamplat in ultimii trei ani, un mare castig in plan sentimental si nimeni si nimic nu ar putea sa ma faca sa uit vreodata cat bine a adus in viata mea si cata bucurie!
Am sintetizat doua evenimente, doi oameni care sunt de o insemnatate aparte pentru mine!
Dragostea nu moare!
Doamne ajuta!

miercuri, 23 martie 2011

Mamei mele!


Pentru mine a asterne pe hartie acest subiect este foarte greu.
In primul rand nu cred ca voi putea sintetiza tot ce ar trebui sa spun si apoi sa gasesc cuvintele potrivite in a face acest lucru.
O femeie plapanda ca si constituie, dar cata forta a avut de-a lungul sumedeniilor de incercari ale vietii!
Rareori am vazut-o cainandu-se. Un stoicism aparte.
Am vazut in persoana ei tot timpul o femeie de o harnicie extraordinara, dedicata trup si suflet fetelor care eram noi, fara rezerve.
Nu si-a dorit nimic pentru ea, numai noi sa fim multumite, desi uneori poate nu meritam atata sacrificiu.
Si-a crescut si nepotii, cu si mai mare drag si a tremurat pentru orice mica raceala a lor.
I-a rasfatat cum nu a facut-o cu noi, ma gandesc ca asa fac bunicii si cu mare bucurie le-a spus chiar si povesti si poezii.
A pus an dupa an mai multe griji si suferinte preluate de la noi, desi sincer, am incercat uneori sa ii ascundem din dorinta de a o proteja.
Vad acum o femeie la fel de plapanda, trista, speriata parca la aceasta varsta frumoasa zic eu si care parca a obosit sa lupte!
Nu am reusit niciodata sa ii multumesc asa cum ar fi trebuit!
O fac macar in scris spunand :
Te rog mama, mai e nevoie de tine aici mult timp si iubeste-ne desi uneori am gresit!
Te iubim si sper ca aceste cuvinte sa iti mearga la suflet si sa te mobilizeze sa lupti pentru viata.
Atunci cand mi-e greu
Ma reintorc la privirea calda a mamei,
Edenul copilariei mele.
Multumesc mama!

marți, 22 martie 2011

De ce?

Cat poate suporta un om?
Ma simt lovita din toate partile.
Si nu pot riposta.
Ce slaba sunt!
Si ce durere!
Singurul sistem de aparare este sa ma inchid in cochilia mea si sa raman singura.
Cedez!

vineri, 11 martie 2011

Timp!

Clepsidra timpului s-a oprit la cifra 13.
O cifra ce a adus mult noroc si bucurie in viata mea.
Sunt mandra si onorata de acest lucru!
Multumesc Oana!

marți, 1 martie 2011

Da mai departe!

Nu astept elogii si nici multumiri.
As vrea sa vad daca va veni ziua aceea in care voi fi multumita de mine!
Scriu pentru a comunica, pentru a incerca sa ma inteleg pe mine insami.
Si mai scriu din dorinta de a multumi tuturor in speranta ca si ei vor transmite mai departe altor oameni care au nevoie sa auda asta ( nu mie)!
"Roata se-nvarte,
                              se-nvarte mereu,
alearga si astazi
                               pe-acelasi traseu."

duminică, 27 februarie 2011

Tatal meu!

Continui sa depan amintirile din viata mea, astazi voi dedica aceasta fila memoriei tatalui meu.
Departe undeva, in nord estul acestei tari, un om a fost tatal meu.
Cu inclinatii artistice mai mult decat practice, a trait tot timpul intr-o lume a lui, departe de multe ori de cea reala, exceptand fetele care eram noi, zarazele lui.
Ar fi dat orice numai sa nu vada lacrimi in ochii nostri.
A fost mandru de noi, de faptul ca fara falsa modestie eram cuminti si silitoare.
Ne-a lasat un lucru care este esential in aceasta lume, legatura stransa intre noi si iubire neconditionata.
Mi-e greu sa il revad altfel decat cantand la muzicuta sau la acordeon, sau uneori in serile de iarna, fabuland pe diferite teme, dar ce frumos povestea!
Sper ca si ingerii sa aprecieze acest talent nativ!
Si sa murmure refrenul " Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
                                      Cine te-a iubit!"
Ce n-as da sa mai pot sa ii spun inca o data cat a insemnat pentru noi toate si ce gol imens a lasat!

joi, 24 februarie 2011

Lacrimi!

 Plang!
In aceata zi frumoasa a vietii mele, acum multi ani am adus pe lume o minune de baietel.
A fost sortit sa fie un chip angelic, un suras cum rar vezi si niste ochi deosebiti.
Am multumit sortii pentru darul acesta.
As vrea ca uneori sa intorc timpul, sa imi vad copiii zburdand veseli prin casa, sa aud acea galagie care uneori ma innebunea, sa vad  cele trei minuni ale mele cum se iubesc si se tachineaza.
De ce oare trecerea aceasta a timpului a facut sa dispara aceasta frumusete?
Ma vad in oglinda. O oglinda a sufletului. Mi se pare ca sunt neschimbata.
Refuz eu oare sa vad adevarul?

"Curgeti lacrimi, curgeti
 Chiar de-s vinovat,
 Lacrimile mele
 Sunt lacrimi de barbat!"

marți, 15 februarie 2011

Simplitate!

"Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit. Ştiu că sunt femei mai frumoase decât mine, dar asta nu are nicio însemnătate, fiindcă oricât de frumoasă ar fi o femeie, se poate totdeauna ivi alta, care să fie şi mai frumoasă; dar cred că poate exista o adâncime sufletească, o sensibilitate, o inteligenţă care pot însufleţi în aşa fel un anumit fizic, care pot crea o feminitate infungibilă, amalgam unic de însuşiri de neînlocuit, cel puţin într-o clipă dată, pentru un om într-un anume climat sufletesc."
Am fost fascinata de copil de o anumita carte. Ma defineste, am crescut si ma revad cu alti ochi, dar tot in interiorul ei. 
Aceasta simplitate a eroinei, daruirea, dragostea de viata si inca un lucru fantastic: visul.
Visez ca pe firul de paianjen ma agat si ajung in eden.
Urc spre abisuri fantastice, ce minunatii descoper! Urc in continuare si vad cerul, norii, ingerii.
Imi spun toti ca nu e locul meu acolo si incep sa imi destrame cate putin din aceasta panza fin tesuta, in asa fel incat sa ajung nevatamata tot in locul de unde am plecat.
Ma trezesc.
Sunt aici printre semeni si incerc sa raman realista, desi acest vis m-a umplut de bucurie si speranta.
Firul de paianjen trebuie tesut aici, in aceasta lume, o alta etapa a existentei mele!
Iubirea e sentimentul care ma va insoti permanent: o floare, un zambet, cei dragi si chiar si esecurile, toate sunt ale mele si le voi iubi.

joi, 10 februarie 2011

Multumesc!

Un cuvant, un gest, o privire, un suras.
Le adresez tuturor celor dragi ( si slava Domnului, sunt destui)!
Multumesc, in primul rand parintilor mei!
Fara ei, fara tot ce s-au straduit sa imi imprime, azi as fi fost mult mai saraca spiritual!
Multumesc, profesorilor mei si cat au facut ei pentru mine!
Multumesc, copiilor mei, ce minunati sunt!
Multumesc, surorilor mele si Doinitei care este pe aceeasi treapta cu ele!
Multumesc tuturor rudelor!
Multumesc prietenilor mei!
Si nu in ultimul rand, multumesc lui Ivanuk, fara el, viata mea ar fi fost searbada!
Va iubesc pe toti!

marți, 1 februarie 2011

Trebuia sa fie Marley?

Atunci cand o usa se inchide, o alta oportunitate apare.
Am ignorat multa vreme semnele.Am crezut ca pot intelege Universul, ca totul e scris dupa legi exacte, binedefinite. 
Dar, nu! Nu este adevarat! Suntem prea mici sa intelegem totul. Numai o mica parte din ceea ce ne inconjoara putem intelege! Maturitatea vine uneori cu anumite dezlegari, pe care as fi vrut sa le fi descoperit mai demult.
M-am maturizat? Sau abia acum incepe acest proces?
A intrat in viata mea o fiinta cu acest nume.
Ce ochi blajini uneori, mustratori alta data, dar ce suflet!
Daca ar fi sa mai pot intoarce timpul, as sti sa iubesc neconditionat si cu mai mare daruire.De ce a trebuit sa invat de la Marley aceasta? 
Pentru ca nu am acceptat ca sunt legi nescrise, iar una din aceste legi este " iubeste fara sa ceri nimic!".
Sper ca eul meu sa ajunga la acel echilibru launtric.
Multumesc Marley!
" O viata intreaga inveti ca sa ajungi ceva si cand crezi ca ai terminat, iar trebuie sa inveti.
Uite si eu acuma, am cazut, mi-am rupt piciorul si cand s-o insanatosi, iar trebuie sa invat sa merg pe sarma.
Si daca mereu inveti, cand te opresti, tot nimic nu esti. 
Si atunci iti aduci aminte ca ai uitat sa fii copil! De ce?
Fiindca invatai!"
 
 

vineri, 28 ianuarie 2011

Traiesc!

Incep, timid, sa astern niste ganduri, care sper sa ma caracterizeze si sa imi dea puterea de a merge mai departe!
Sunt un om simplu, cu care Dumnezeu a avut mult de lucru si ii multumesc pentru toate incercarile pe care mi le-a dat.
Am fost de la venirea mea in acest spatiu, o fiinta sensibila, prea timida, dar in acelasi timp ambitioasa.
Am vrut tot timpul sa fiu prima. Oare de ce?
Am vrut sa invat, sa stiu, sa ma afirm, sa arat ca pot si mai mult.
Am reusit sa fiu profesional, un om printre oameni, sa fiu respectata de colectiv si poate chiar indragita.
Tot invatand, am cautat sa fiu si in familie un factor de echilibru. Prea multa exigenta, care uneori m-a facut sa sufar.
Apoi ceva s-a rupt din acest echilibru.Cel de Sus a hotarat ca sa raman fara jumatatea mea si totul a inceput sa se clatine.
Am avut tendinta de a ma ascunde. De a ascunde celor dragi sentimentele mele, faptul ca nu mai stiu ce vreau de la viata si inclusiv faptul ca pentru mine, lumea s-a prabusit.
Am luptat ceva vreme cu mine.
Oare am reusit?
Am eu puterea de a ma regasi?
Sunt schimbata, ma simt calma, linistita, fara ambitii materiale si surazatoare.
Merit oare?
Imi strang lacrimile in pumni, cern iubire  pentru trecut si pastrez speranta pentru viitor!

“E de purtat o rădăcină pînă la starea ei de flori
N-o condamnaţi dacă arată Pămînt şi spini adeseori”