Miscare browniana!
Atatea legi ale fizicii cu aplicatie in practica!
Una din ele m-a obsedat cumva si m-a urmarit toata viata!
Ne ciocnim fara sa vrem, uneori eficace, invatam si trecem mai departe!
Alteori ineficace, dar continuam, incercand sa strapungem un zid.
Tine de fiinta noastra sa stim sa renuntam la timp, sau sa continuam a da cu capul in zid mai departe!
Sunt lectii ce ne sunt oferite gratuit, dar noi vrem numai prin stradania proprie sa reusim. Refuzam din mandrie ajutorul cuiva. Refuzam sa acceptam ca bucuria de a darui este si ea o lectie ce ni se ofera.
Sa incercam ca aceasta miscare browniana sa fie insotita de liniste, de izbanzi si de acceptari!
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu...”
