Nu de singuratate, ci mai degraba de acceptare.
Pasesc cu liniste si cu intelegere.
Nu as putea spune spre ce ma indrept, dar cu siguranta pot afirma ca am acumulat multe.
Multe experiente, multe amintiri care s-au asternut si mai presus de toate ma simt implinita.
Simt ca as putea darui mai mult, as vrea sa fiu perceputa corect mai ales de copiii mei, pe care ii simt schimbati datorita tristetii ce ne-a coplesit o perioada.
Iubesc tot ceea ce ma inconjoara, am incredere ca viata poate fi frumoasa mai departe si daca in cei 50 de ani de existenta am ranit pe cineva, imi cer iertare.
"N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...
N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...
